Cum sa uiti, cu umor si toleranta, o femeie

Jumatate de dragoste, juma­tate despre dragoste. Asa s-ar putea defini, pe scurt, noul roman al lui Dan Lungu, unul dintre cei mai tradusi autori romani, al carui subiect predilect, pana acum, a fost perioada comu­nismului. "Cum sa uiti o femeie" este, in acelasi timp, o carte despre dizol­varea mizantropiei si recu­cerirea inocentei, despre toleranta, despre cum se poate vorbi despre Dumnezeu in ziua de azi. Dan Lungu (n. 1969, Botosani) a facut studii postdoctorale de sociologie la Sorbona si este redactor al revistei "Au Sud de l'Est" (Paris). A debutat cu "Raiul gainilor" (2004) volum situat patru luni in topul vanzarilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar editia germana a fost declarata (decembrie 2007), cartea lunii. Al doilea roman, "Sunt o baba comunista" (2007), se afla in curs de adaptare cinematografica in regia lui Stere Gulea, iar versiunea franceza a cartii a fost dublu nominalizata la Premiile Jean Monnet (Franta, 2008). La aceeasi editura Polirom au aparut si volumele de proza scurta "Baieti de gasca" (2005), "Proza cu ama­nuntul" (2008) si, alaturi
de Radu Pavel Gheo, a coor­donat volumul colectiv "Tovarase de drum. Expe­rienta feminina in comu­nism" (2008). Are numeroase premii in portofoliu si este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Pentru cititorul roman care subiect e mai de impact: iubirea sau comunismul?
N-as putea raspunde decat intuitiv la o asemenea chestiune, lucrurile sunt destul de compli­cate... Tot ceea ce tine de receptare e destul de greu de evaluat si de masurat; in plus
, studiile de receptare a literaturii in Romania sunt aproape inexistente. Dar haideti sa problematizam putin! Exista cititori - nu cei mai multi, e drept - pentru care subiectul nici nu conteaza, urmaresc mai degraba inteligenta constructiei unui roman, psihologia si frumu­setea personajelor, muzicalitatea frazei... In raport cu ei, impactul e in alta parte, ca sa-l parafrazam pe Kundera. O alta categorie, poate cea mai numeroasa, se rapor­teaza la experienta perso­najelor literare, fiind tentati fie de o experienta cat mai aproiata de a lor, fie de una cat mai indepartata, exotica. Cei dintai vor sa "invete", pentru ei literatura e un fel de substitut de experienta de viata
, ajungand pana la a o folosi intr-un proces de - iertati-mi tehnicismul! - socializare anticipativa, in sensul ca vor sa se familiarizeze cu comportamentele celor din grupul in care aspira sa se integreze; de exemplu, liceenii care citesc carti cu personaje studenti. A doua categorie, care valorizeaza experienta exotica, nu cauta identificarea, ci diferentierea, explorarea celuilalt, aventura, evaziunea. In nici unul din cazuri nu e exclus divertis­mentul, sub diversele lui forme. Uneori expe­rienta cautata e foarte particu­lara, focalizata pe o tema anume, si aici ajungem la intrebarea dvs. Iubirea e una dintre cele mai populare teme, in acest sens. Momentan, si experienta comunista se bucura de interes, caci e vorba de un trecut relativ recent, trauma­tizant, greu de uitat. Insa in timp
, "comu­nis­mul"trece, iar "iubirea"ramane. De fapt, exagerez. Tema "comu­nismului"va ramane, cumva metamorfozata, in proble­matica totalitarismului, tiraniei, esecului modernitatii sau a politicii in general.
Mai este religia un atu pentru o carte a carei actiune se desfasoara in contemporaneitate?
Atata timp cat atuul principal al unei carti, din punctul meu de vedere, este modul cum e scrisa, restul chestiunilor raman secundare. Daca ne referim la receptare populara si la piata, probabil ca "religia" nu este un atu. Pare o tema vetusta, pentru spirite imbro­bodite. E ciudat cum, dupa caderea comu­nismului, dintre subiectele care au fost inghetate de cenzura literara, unele au fost recuperate, altele nu. Erotismul si-a revenit primul
, minus honmosexualitatea, tema in fata careia literatura romana e destul de timida. Problematica religioasa este, la randul ei, destul de vitregita. Asta in pofida faptului ca dupa '89 bisericile au inceput sa se umple...
In cartea mea, care este "jumatate de dragoste, jumatate despre dragoste", ajung inevitabil si in zona framantarilor religioase, care nu e doar apanajul celor bisericosi. Framantarile mistice au o dimensiune filosofica, exis­tentiala si identitara care-i poate ispiti din cand in cand si pe cei pacatosi... Intalnirea lui Andi, un tip structural ironic si nedus la biserica, cu prezbiterul Set, profesorul de mate­matica neopro­testant, este la fel de ciudata ca intal­nirea dintre o masina de cusut si o portocala pe o masa
de ping-pong. Si totusi, gratie umorului si tolerantei, in cele din urma ajung sa comunice - poate ca asa se poate vorbi despre Dumnezeu in ziua de azi. Cred ca asta e una dintre "lectiile" importante ale cartii, anume ca umorul si toleranta sunt valori fara care e tot mai greu sa comunici. Framantarile mistice nu-l duc pe Andi la convertire ca in literatura de consum religioasa, ci ii dezolva mizantropia si il ajuta sa-si gestioneze altfel propriul trecut.
Daca ar ecraniza cineva "Cum sa uiti o femeie", pe cine ati vedea in rolul ziaristilor Andi si Marga?
Greu de zis... Regizorii au ochiul format, stiu la ce sa se uite cand cauta un actor pentru un rol, eu sunt un novice. Poate ca Marga ar putea fi jucata de Maria Dinulescu sau Anamaria Marinca, iar Andi de Ion Sapdaru, Vlad Ivanov sau Ionut Caras.
De ce are un scriitor nevoie de site? (Dan Lungu tocmai si-a lansat unul)
Hmmm, as zice ca nu are neaparata nevoie... Asa cum nu are neaparata nevoie sa se tunda sau sa se uite la un film. Sunt putine lucruri fara de care simtim ca murim si mult mai putine fara de care chiar murim. Din fericire, site-ul nu face parte din nici o categorie. Si totusi, iata, eu am un site proaspat. Sper sa fie util. Am multi prieteni, unii dintre ei in strainatate, care ma intreaba regulat ce vesti mai am pentru ei, le­gate de mine si de preocuparile mele literare. Cum nu totdeauna am timp sa le scriu pe larg si cum nu-mi place sa vorbesc despre mine, site-ul e un fel de a le raspunde. Apoi, fiica mea, Ilinca, fascinata de lumea virtuala, mereu ma tachina ca n-am si eu macar un blog, acolo. Cred ca acum ea se bucura cel mai mult, nu scapa nici o ocazie sa se laude: "Tata meu are site!". Site-ul fiind, in opinia ei, un blog care s-a facut mare.